Magnoliile au inflorit. Noi cand inflorim?

Ma uit de vreo 3 saptamani la muguri. Ii pandesc cum irump in viata, din cocoloase mici imprastiate pe crengi. Ma chiombesc asteptand viata,minute lungi, poate si ore , zi de zi. Si nu ma pot opri sa gandesc ca , daca m-as fi uitat atata la oameni, probabil oamenii s-ar simti stingheri.
Chiar, cum te-ai simti daca cineva s-ar uita lung la tine, fara sa isi poata muta privirea de la tine??
Multi dintre noi mai avem ceva de ascuns, ceva de aparat, ceva de neimpartasit cu ceilalti. Ne ferim neimpartasitul, il ascundem in umbra, poate poate, scapa nevazut. Si ascundem atat de bine, incat, fara sa ne dam seama, poate ca am reusit sa ascundem chiar si de noi insine.
Va sugerez azi, cand pana si magnoliile au inflorit, sa va deschideti vietii asemeni mugurilor, asemeni florilor, primavara. Va sugerez sa ii lasati pe cei din jur sa va priveasca. Aratati-va frumusetea soarelui, aratati-va frumusetea vietii.
Om frumos, eu sunt prima care iti spun: te plac asa cum esti! Spuneti-va unul altuia ca va placeti, imprastiati incredere in jurul vostru. Zambiti-va cu caldura, incurajati-va unul pe altul sa va deschideti , sa va aratati lumii asa cum sunteti.
In loc sa va judecati, in loc sa va etichetati, acoperiti jocul judecatilor si etichetarilor cu un zambet, cu o imbratisare, cu o privire calda. Si da, asa ne putem ajuta unul pe celalalt, asa putem fi unul alaturi de celalalt.
La inceput faceti-o ca pe un exercitiu , ca pe o practica zilnica, constanta. Dar mai tarziu veti realiza ca viata insasi se intoarce catre voi zambind.
Ce dai vietii, asta iti intoarce viata. Ce dai , primesti.
Va iubesc 🙂