Cum au rupt oamenii bucati din mine: O poveste care poate fi a ta
De cand ma stiu am fost altfel. Nu altfel intr-un sens al meu, ci altfel, intr-un sens al celorlalti. Sau cel putin asa spuneau ei: “ fii si tu in rand cu lumea, nu vezi ca esti diferita de toti?!”
Au inceput de mica. “stai cumine aici laga mine, ca te fura tiganii” sau…”nu mai alerga ca vine nenea politistul si te baga la intuneric” Cu tiganii am rezolvat, ca am avut un prieten tigan, un om extraordinar, a murit, Dumnezeu sa il ierte si nu mai imi e frica de tigani. Dar nu ma intrebati cum imi bate inima si acum cand trec pe langa un politist. Si doar trec tot timpul pe langa politisti. Culmea e ca si-au schimbat si uniformele, inainte erau militieni….dar inima mea tot bate altfel…..
Apoi….” Prietena ta nu e buna. Nu te mai juca cu ea, tu nu vezi ca e aproape ultima din clasa??!!” si eu continuam sa ma duc sa ma joc cu prietena mea. Era doar prietena mea si gata. Tin minte si acum, aveam o profesoara a carei singura ambitie era sa am unghiile curate si batista. Fi-r-ar ea de batista ca nu aveam niciodata. Nici acum nu am. Cat despre unghii….erau si ele ca vai de lume ca jucam fotbal si dupa fotbal arati …ca dupa fotbal. Dar profesoara era o eleganta dichisita, cu un accent frantuzesc cu buze rosii rotunjite in oeu. Nu conta cat de bine stiam, ca vorbeam spre foarte bine franceza…nota mea era 9 din cauza batistei si a unghiilor.
Vorba preferata a adultilor?? ”Branza buna in burduf de caine.” Asta eram eu. Habar nu am de ce, tot timpul era ceva ce trebuia schimbat la mine. Daca imi placea sa citesc, cica citeam prea mult. Daca imi placea sa joc fotbal, cica jucam prea mult. Daca imi placea sa ascult muzica clasica, cica nu era pentru varsta mea. Daca imi placea o carte, cica nu trebuia sa o citesc, ca nu era pentru varsta mea. Ce am facut eu cu toate regulile astea?? Le-am incalcat. Pe toate. Cred ca de asta devenisem intre timp ”branza buna in burduf de caine” Aaa….si cica nu ma straduiam indeajuns. Cica puteam mai mult, dar nu vroiam. Pai de ce sa vreau cand din toata chimia mai tin minte doar paharul berzelius?? Stiam odata pe de rost tabelul ala faimos….dar credeti ca mai stiu ceva din el???? Hiha..rase calul!!
Cand am mai crescut oleaca nu mai eram buna pentru nimeni. Pentru bunici nu eram destul de cuminte, pentru mama eram:” da-te de aici , ca fac eu ca tu strici tot!” pentru fratele eram ”lasa-ma in pace!” iar pentru tata….pentru el chiar eram aproape buna. Ne uitam la timbre impreuna, ascultam muzica….cat era el…..stateam pe langa el. Era singurul care nu prea vroia sa schimbe nimic la mine. Nu vroia decat sa iau viata putin mai in serios . Oare ce o insemna la 10 ani sa iti iei viata in serios??? Nici acum nu stiu. Dar era destul de bine. Tata imi propunea tot felul de chestii noi. Cat era, caci lucra mult si timpul cu el era scurt, foarte scurt.
Habar nu am ce faceam si ce nu faceam, dar in mod sigur ce faceam nu era bine. Pentru altii. Daca imi ajutam colegii sa isi faca temele cica pierdeam din timpul meu, daca plecam cu patinele cu rotile, cica sa nu plec departe, daca jucam tenis cu piciorul, cica nu era joc de fete, daca trageam cu prastia , tot asa cica nu e de fete, daca scriam povesti cica imi pierdeam timpul aiurea si daca ma bateam cu baietii ( ca ma si bateam ) ma mai batea mama inca o data acasa. O alta replica preferata de adulti?Era cam asa : ”Fa asa, ca eu stiu mai bine. Cand o sa cresti o sa faci ce vrei tu, acum faci ca mine ca eu comand” Evident ca nu am facut ca…..ei
Si toate astea in numele iubirii. Ca ma iubea toata lumea. Si fiecare vroia sa ma schimbe dupa modelul lui. Ufff..si modelele astea
O fi adevarata povestea asta?? Nu e povestea mea. Dar poate fi a ta. Copiii crescuti asa au 2 sanse. Sa devina niste rebeli fara cauza sau niste supusi tuturor. Le este foarte greu sa isi gaseasca echilibrul. Pentru ca echilibrul, armonia, nu a fost ceva firesc in copilarie. Ori au luptat sa isi pastreze propriile idei, ori s-au supus.
Parinti, renuntati sa le impuneti copiilor modelul vostru de viata. Modelul vostru de viata a fost ceva viabil pentru voi. Dar mai mult ca sigur ca nu e bun pentru copiii vostri. Fiti alaturi de copii, tandri, calzi, deschisi, asculati-i, oferiti-le aripi sa zboare pe drumul lor. Nu pe drumul vostru. Ajutati-i pe copiii vostri sa isi descopere propriile talente, incurajati-i. Asta e tot ce trebuie sa faceti. Sa ii incurajati cu blandete si cu caldura. Copiii sunt curiosi, isi doresc sa invete. Explicati-le, nu le porunciti. Invatati-i, nu ii dresati.
Impreuna pentru o lume in armonie!
