Lecţia 6
„Sunt indispus pentru că văd ceva ce nu există. „
Exerciţiile cu această idee sunt foarte asemănătoare celor precedente. Repet, pentru fiecare aplicare a ideii este necesar să numeşti, într-un mod foarte specific, atât forma indispoziţiei (supărare, teamă, îngrijorare, deprimare şi aşa mai departe), cât şi sursa ei percepută. De exemplu:
„Sunt supărat pe……. pentru că văd ceva ce nu se află acolo.”
Sunt îngrijorat în legătură cu……. pentru că văd ceva ce nu se află acolo.”
Ideea pentru astăzi este utilă pentru aplicarea la orice pare să te indispună şi poate fi
folosită în mod profitabil, de-a lungul zilei, în acest scop. Totuşi, cele trei sau patru
perioade de exersare obligatorii să fie precedate de aproximativ un minut de cercetare a minţii şi de aplicare a ideii fiecărui gând de indispoziţie descoperit. Repet, dacă te împotriveşti aplicării ideii la unele dintre gândurile care te indispun mai mult decât la altele, aminteşte-ţi de cele două atenţionări lansate în lecţia trecută:
„Nu există indispoziţii minore. Toate îmi conturbă, în aceeaşi măsură, pacea minţii.”
Şi „Nu pot să păstrez această formă de indispoziţie şi, totodată, să mă dispensez de celelalte. Deci, având în vedere scopul acestor exerciţii, le voi privi pe toate ca fiind identice.”