„Mintea mea este preocupată de gânduri trecute.”
Desigur, această idee este motivul pentru care vezi numai trecutul. Nimeni nu vede realmente ceva. Îşi vede numai propriile gânduri proiectate în exterior. Preocuparea minţii cu trecutul este cauza concepţiei greşite despre timp de care suferă vederea ta. Mintea ta nu poate pricepe prezentul, care este singurul timp existent. De aceea, nu poate înţelege nici timpul şi nu poate, de fapt, să înţeleagă nimic.
Singurul gând pe de-a-ntregul adevărat pe care cineva îl poate susţine referitor la trecut este că trecutul nu este aici. A te gândi la el câtuşi de puţin înseamnă aşadar a te gândila iluzii. Foarte puţini şi-au dat seama ce atrage după sine, de fapt, închipuirea trecutului sau anticiparea viitorului. Când face aceasta, mintea este realmente pustie, deoarece nu se gândeşte la nimic.
Scopul exerciţiilor de astăzi este de a începe să-ţi antrenezi mintea pentru a-şi da
seama când nu gândeşte deloc. În timp ce mintea îţi este preocupată de idei negândite, adevărul este blocat. A recunoaşte că mintea ta a fost şi este pur şi simplu pustie în loc să crezi că este plină de idei adevărate, este primul pas în deschiderea căii spre viziune.
Exerciţiile de astăzi să fie făcute cu ochii închişi. Aceasta deoarece, realmente, nu poţi vedea nimic, şi este mai uşor să recunoşti că, indiferent cât de viu ţi-ai imagina un gând, nu vezi nimic. Cât mai neimplicat posibil, cercetează-ţi mintea în timpul obişnuitului minut şi ceva, remarcând pur şi simplu gândurile pe care le întâlneşti. Numeşte-l pe fiecare după figura sau tema centrală pe care o conţine, şi treci la următorul. Deschide perioada de exersare, spunând:
„Se pare că mă gândesc la …….”
Apoi numeşte, în mod specific, fiecare dintre gândurile tale, de pildă:
„Se pare că mă gândesc la… (numele unei persoane), la (numele unui obiect), la (numele unui sentiment),” şi aşa mai departe, conchizând, la sfârşitul perioadei de
cercetare a minţii:
„Dar mintea mea este preocupată de gânduri trecute.”
Lucru acesta se poate face de patru sau cinci ori de-a lungul zilei, cu condiţia să nu ajungi la iritare. Dacă ţi-e greu, de trei sau patru ori este suficient. S-ar putea să consideri de folos, totuşi, includerea iritării sau a oricărei emoţii pe care ideea de astăzi ar putea s-o inducă în însuşi procesul de cercetare a minţii.
